Prima pagină » Sport » Cristiano Ronaldo va fi decorat de preşedintele Portugaliei

Cristiano Ronaldo va fi decorat de preşedintele Portugaliei

Fotbalistul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, va fi decorat, marţi, de preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, pentru contribuţia la promovarea imaginii ţării şi exemplul său de tenacitate, a anunţat preşedinţia portugheză.
Cristiano Ronaldo va fi decorat de preşedintele Portugaliei
Leila Bolat
03 ian. 2014, 18:24, Sport

„Ronaldo este un simbol al Portugaliei în întreaga lume, el contribuind la promovarea imaginii ţării sale în plan internaţional”, se arată în comunicatul preşedinţiei, în care se precizează că fotbalistul este un „exemplu de tenacitate pentru noile generaţii”.

Cristiano Ronaldo va deveni ofiţer al Ordinului Dom Infante Henrique.

„Această recompensă reflectă aprecierea portughezilor pentru ceea ce a reuşit Ronaldo, nu doar pentru fotbal, ci şi pentru Portugalia”, a subliniat preşedintele Federaţiei Portugheze de Fotbal, Fernando Gomes.