„Au existat două subiecte sensibile în convorbirile de la Bucureşti şi multe puncte pozitive. Cele două puncte sensibile sunt evidente: o anumită preocupare faţă de intenţii de modificare a legislaţiei cu privire la lupta împotriva corupţiei şi, pe de altă parte, o preocupare faţă de declaraţiile extrem de agresive cu privire la unirea cu Republica Moldova. Acestea au fost cele două subiecte cu privire la agenda vizitei”, a precizat Geoană pentru MEDIAFAX.
Mircea Geoană a avut o întrevedere neoficială la Bucureşti cu asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland.
„Cred că ambele instituţii, Ministerul de Externe şi Preşedinţia, au recepţionat mesajele care le-au fost transmise”, a adăugat Geoană.
El a precizat, pe de altă parte, că folosirea vizitei unui înalt demnitar în România în lupta politică internă este neuzuală şi contraproductivă, arătând că practica diplomatică impune ca astfel de convorbiri, respectiv conţinutul lor, să nu fie folosite în mod partizan.
„Pe de o parte, prezentarea vizitei ca o vizită de felicitare la zece ani de NATO nu e decât o exagerare. Dar şi prezentarea de către preşedintele României a mesajelor oficialului american de o manieră atât de catastrofică reprezintă de asemenea o foarte mare exagerare”, a spus Geoană.
El a menţionat că Victoria Nuland este un diplomat excepţional şi a arătat că aceasta nu e fericită ca declaraţiile sale să fie folosite în lupta politică internă.
„Este un diplomat de super clasă şi cred că, cunoscând-o bine, nu este fericită să fie, domnia sa sau declaraţiile din vizita de la Bucureşti, folosite în politica internă românească. Încurajez actorii aflaţi în competiţie azi să se abţină în a folosi elementul de politică externă în lupta politică internă”, a mai spus Geoană.