„Între 15% şi 20% din cetăţeni au locuri de muncă pentru care nu se plătesc adecvat taxe şi contribuţii sociale guvernului. Cred că este incorect faţă de cei care lucrează legal şi plătesc taxe pentru a-i susţine şi pe cei care evită responsabilitatea„, a spus ministrul, citat de RIA Novosti.
El a cerut o legislaţie mai strică, precum şi stimlente economice pentru a promova o transparenţă sporită în mediul de afaceri din Rusia.
Rusia a înregistrat anul trecut o creştere economică de numai 1,4%, potrivit estimărilor, cel mai redus ritm după recesiunea din 2009.
Ministrul Dezvoltării Economice, Alexei Uliukaiev, a avertizat miercuri că rata medie de creştere economică din următorii doi ani nu va depăşi 2,5%, fiind semnificativ sub avansul de peste 3,5% anticipat pentru economia mondială.
Uliukaiev şi vicepreşedintele băncii centrale de la Moscova, Ksenia Iudaieva, au afirmat că Rusia suferă de stagflaţie, situaţie caracterizată de stagnare economică şi inflaţie ridicată.
Inflaţia s-a menţinut la un nivel ridicat, în ultimii ani, iar banca centrală nu a reuşit, în 2012 şi 2013, să menţină indicatorul în intervalul ţintit. Potrivit estimărilor publicate în decembrie de institutul de statistică Rosstat, inflaţia a atins 6,5% în 2013, după o rată de 6,6% în anul anterior.