„Vizita lui Hollande este importantă, pentru că va fi prima în ultimii 22 de ani a unui preşedinte francez”, a declarat Erdogan în cursul unei conferinţe de presă, la Parlamentul European.
„Sper că vom fi în măsură să luăm decizii importante”, a adăugat el, fără să intre în detalii.
Relaţiile dintre Paris şi Ankara s-au ameliorat după alegerea lui François Hollande, în mai 2012.
Franţa a renunţat la vetoul său privind deschiderea capitolului de negocieri de integrare a Turciei în UE.
Pe de altă parte, Recep Tayyip Erdogan a ironizat pe marginea vizitei, „neoficiale”, pe care Nicolas Sarkozy, predecesorul lui François Hollande, a efectuat-o în Turcia, în 2011, în calitate de preşedinte al G20.
El a stat „cel puţin 24 de ore” şi „nu am reuşit să înţelegem de ce a venit în Turcia”, a spus şeful Guvernului turc.
Sarkozy a fost criticat de Ankara pentru opoziţia sa faţă de aderarea Turciei în UE.