Prima pagină » Știri externe » Bilanţul alunecării de teren din statul american Washington a ajuns la 24 de morţi şi 176 de dispăruţi – FOTO

Bilanţul alunecării de teren din statul american Washington a ajuns la 24 de morţi şi 176 de dispăruţi – FOTO

Bilanţul alunecării de teren care a devastat un sat din statul Washington, în nord-vestul Statelor Unite, a ajuns marţi la 24 de morţi, au anunţat autorităţile.

Două corpuri au fost scoase dintre dărâmături, iar alte opt au fost localizate, adăugându-se celor 14 identificate anterior, a declarat pentru presă Travis Hots, comandantul pompierilor din comitatul Snohomish.

Comunitatea rurală de la Oso, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Seattle, a fost devastată sâmbătă de un torent de noroi, în urma alunecării versantului unui deal într-un curs de apă din apropiere.

În total, 176 de persoane sunt date dispărute în continuare, în aşteptarea prezentării unei noi numărători de către şeriful comitatului, a precizat John Pennington, şeful serviciilor de salvare din comitat.

Aproximativ 200 de persoane acţionau marţi în vederea găsirii unor eventuali supravieţuitori, în condiţii de ploaie puternică.

În total, 35 de case şi aproximativ 15 locuri de parcare pentru rulote au fost „măturate” de torentul de noroi, iar şansele găsirii unor supravieţuitori sunt tot mai reduse.

„Din nefericire, nu am găsit niciun semn de viaţă azi (marţi)”, a declarat Hots. „Nu ne-am pierdut speranţa de a găsi” supravieţuitori, a spus el.