Grupul francez, care deţine Dacia, vrea să renunţe la unul dintre cele două schimburi de lucru de la Flins, susţine publicaţia franceză Les Echos.
Renault a renunţat la aproximativ 2.500 de angajaţi din Franţa în primul an de la semnarea unui „acord de productivitate” cu sindicatele locale, în vederea reducerii cheltuielilor.
Compania s-a angajat anul trecut că va menţine producţia în Franţa, obţinând în schimb mai multe concesii de la sindicate, inclusiv creşterea programului de lucru al angajaţilor, încetinirea creşterilor salariale şi renunţarea la cel puţin 7.500 de angajaţi până în 2016.
Potrivit Les Echos, conducerea fabricii de la Flins a anunţat sindicatele că ar putea renunţa la peste 400 de angajaţi cu contracte temporare de muncă, implicaţi în producţia modelelor Clio 3, Clio 4 şi Zoe.
Ziarul nu a preciziat sursele informaţiilor şi a subliniat că Renault nu a luat încă o decizie.
Totodată, Les Echos notează că măsurile pregătite la Flins nu ar trebui să încalce acordul companiei cu sindicatele, care prevede creşterea producţiei din Franţa cu aproximativ o treime până în 2016, la 710.000 de autovehicule pe an.
Renault a vândut anul trecut 2,628 milioane de autovehicule la nivel global, în creştere cu 3,1%, în timp ce veniturile companiei au avansat uşor, la 40,9 miliarde de dolari.