„Preşedintele Republicii franceze va veni aici în câteva zile, vizita este pe cale să fie pregătită”, a declarat Fabius, în cursul unei vizite în această ţară vecină cu Rusia, în contextul crizei ucrainene.
„Vrem să dezvoltăm relaţii pe toate planurile între Georgia şi Franţa – educativ, economic, politic. Sunt sigur că această vizită va contribui la acest lucru”, a adăugat el.
Potrivit unei surse diplomatice, vizita urmează să aibă loc către 11 mai, perioadă în care preşedintele francez va vizita Armenia, o ţară vecină cu Georgia.
Venirea şefului statului francez în acest stat cu aspiraţii prooccidentale intrvine în contextul unor tensiuni puternice între ruşi şi occidentali, din cauza intensificării crizei din Ucraina.
Evenimentele din Ucraina au provocat îngrijorare în Georgia, care încă îşi mai aminteşte intervenţia armatei ruse pe teritoriul său, în 2008, la finalul căreia Moscova a recunoscut independenţa a două teritorii separatiste proruse din ţară – Osetia de Sud şi Abhazia.
Relaţiile cu Rusia s-au ameliorat uşor după ce administraţia fostului preşedinte prooccidental Mihail Saakaşvili a fost înlocuită, după alegerile din 2013, de coaliţia guvernamentală „Visul georgian”.
Noii lideri georgieni şi-au exprimat intenţia de a-şi normaliza relaţiile cu Moscova şi au preluat totodată obiectivele aderării la NATO şi UE.