„Vestea morţii lui Tito Vilanova m-a întristat profund. Tito a fost un mare om şi un antrenor fantastic, de care ne vom aminti mereu pentru munca sa la FC Barcelona. Condoleanţe familiei lui Tito şi clubului”, a spus Platini.
Jucătorii echipei Real Madrid, Sergio Ramos şi Iker Casillas, şi-au exprimat pe reţelele de socializare regretul după trecerea în nefiinţă a lui Vilanova. „Mult curaj şi forţă familiei şi prietenilor lui Tito Vilanova. Un exemplu de forţă şi luptă pentru toţi”, a notat Sergio Ramos. „Gândurile mele sunt alături de prietenii şi familia lui Tito Vilanova. Odihneşte-te în pace, Tito Vilanova. Tito Vilanova era un exemplu de forţă şi curaj pentru toţi”, a scris şi Casillas.
Tito Vilanova, care a fost nevoit să renunţe la conducerea tehnică a FC Barcelona în iulie 2013, din cauza unui cancer la glanda parotidă, a încetat din viaţă vineri, la Barcelona, la o zi după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Vilanova era internat de vinerea trecută în spitalul Quiron din Barcelona, iar joi seară a fost operat, intervenţie după care starea sa s-a deteriorat rapid.
Tito Vilanova a mai fost operat, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011. Vilanova a suferit şi în noiembrie 2011 o operaţie în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă. În ianuarie 2013, Vilanova a plecat la New York, unde a stat două luni pentru a urma un tratament.
În august 2012, Vilanova a fost la Bucureşti cu FC Barcelona, echipa catalană disputând un meci amical cu Dinamo, pe Arena Naţională, pe care l-a câştigat cu scorul de 2-0.
Tito Vilanova era căsătorit şi avea doi copii, Carlota şi Adria.