Întrebat, duminică, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, ce părere are despre afirmaţiile lui Victor Ponta privind posibilitatea candidaturii sale la Preşedinţie, Antonescu a afirmat că mulţi dintre cetăţenii României ştiu că decizia în acest sens este luată cu mult înainte de ruperea USL.
„Este dreptul domniei sale (dreptul lui Victor Ponta de a candida – n.r.), spun asta din capul locului. Mie nu-mi pare de bun gust, e o altă formă de ipocrizie, repet e dreptul domniei sale să o aleagă. După părerea mea, cei mai mulţi dintre cetăţenii României, că sunt simpatizaţi PSD, că antipatizează PSD-ul, că sunt indiferenţi, ştiu toţi că de mult această hotărâre este luată, de foarte multă vreme, mult înainte de ruperea Uniunii Social Liberale. Asistăm acum la un ritual de tip post-comunist pesedist, ritual în care poporul roagă partidul, partidul roagă pe domnul Ponta, domnul Ponta se duce şi cere voie la PC şi aşa mai departe”, a afirmat Crin Antonescu, la finalul evenimentului de lansare a candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare.
De altfel, şi în discursul ţinut în faţa participanţilor la evenimentul electoral care a avut loc, duminică, la Sala Sporturilor din Ploieşti, Antonescu a făcut referire la o eventuală candidatură a lui Ponta: „Pesediştii sunt lacomi, până şi gluma asta cu Tăriceanu care să fie candidat la preşedinţie, până şi gluma asta i-a enervat. Şi atunci, am ajuns la situaţia în care, cum vedeţi, până ieri, domnul Tăriceanu şi domnul Geoană erau în aşteptare, nu-i aşa, marele lider politic Victor Ponta nu se hotărâse dacă să cedeze sau nu rugăminţilor poporului. Parcă şi Ceauşescu era mai serios în ultima perioadă, nu mai stătea să-l pună poporul, zicea clar că e acolo şi ne scutea de atâta ipocrizie”, a spus Crin Antonescu.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la lansarea eurocandidaţilor alianţei PSD-UNPR-PC, că alianţa va fi câştigătoare inclusiv în noiembrie 2014, el precizând: „Dacă consideraţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, bineînţeles că voi fi”.
Ulterior, Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la RTV, că după 25 mai se va lua decizia privind candidatul la prezidenţiale, arătând că el nu va spune «Nu» unei astfel de candidaturi şi nu va face paşi înapoi.