Prima pagină » Știri externe » UE, pregătită să ofere ajutor Afganistanului

UE, pregătită să ofere ajutor Afganistanului

Uniunea Europeană (UE) a anunţat că este pregătită să ofere ajutor Afganistanului, afectat de alunecări de teren care s-au soldat cu moartea a cel puţin 300 de persoane.
UE, pregătită să ofere ajutor Afganistanului

Exprimând condoleanţe familiilor victimelor, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, şi comisarul european pentru Ajutor Umanitar şi Situaţii de Criză, Kristalina Gheorghieva, au spus „că urmăresc îndeaproape situaţia”, în coordonare cu autorităţile afgane.

Catastrofa a avut loc vineri, în districtul Argo din provincia Badakhshan, o regiune montană săracă situată în vecinătatea a trei ţări, şi anume Tadjikistan, China şi Pakistan.

Alunecarea de teren a avut loc pe fondul ploilor torenţiale căzute în ultimele zile, afectând în principal satul Aab Bareek. Potrivit unui ultim bilanţ, aproximativ 300 de persoane au murit în această catastrofă.