Prima pagină » Politic » Conducerea Camerei respinge introducerea pe ordinea de zi a Legii amnistierii, pentru respingere

Conducerea Camerei respinge introducerea pe ordinea de zi a Legii amnistierii, pentru respingere

Conducerea Camerei Deputaţilor a respins, luni, cererea liderului grupului PNL George Scutaru de a fi introdus pe ordinea de zi de plen proiectul amnistierii şi graţierii, considerând că această propunere este o "speculaţie de campanie electorală", a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici.
Conducerea Camerei respinge introducerea pe ordinea de zi a Legii amnistierii, pentru respingere

Mircovici a spus că în şedinţa Biroului Permanent reprezentantul PNL a propus introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marţi a proiectului privind amnistierea şi graţierea, pentru a fi respins de Camera Deputaţilor, însă această propunere a fost respinsă prin vot.

„A existat o propunere din partea PNL de a se cuprinde şi proiectul aministiei şi graţierii, pentru a fi respins de către Cameră. O idee exprimată de către liderul grupului PNL. S-a apreciat, în urma discuţiilor care au avut loc, că acest lucru nu este decât tot o speculaţie de campanie, care se desfăşoară în momentul de faţă. S-a supus la vot, deşi nu există raport pe această temă şi Comisia juridică a exprimat că această problemă este cuprinsă în calendarul dezbaterilor publice. S-a considerat ca inoportună cuprinderea pe ordinea de zi a amnistiei şi graţierii, pe de o parte, datorită faptului că nu ar face altceva decât să speculeze din punct de vedere al momentului electoral (…). Iar, pe de altă parte, ar face inutilă o dezbatere planificată şi ar dovedi neseriozitate. S-a supus la vot, Biroul Permanent a respins cuprinderea ei pe ordinea de zi”, a afirmat Mircovici.