Prima pagină » Știri externe » Statele Unite, „îngrijorate” de absenţa progreselor în negocierile privind dosarul iranian

Statele Unite, „îngrijorate” de absenţa progreselor în negocierile privind dosarul iranian

Washingtonul este "îngrijorat" de absenţa progreselor în negocierile de la Viena dintre Iran şi marile puteri în vederea limitării programului nuclear iranian, a declarat vineri un diplomat american.
Statele Unite,

„Discuţiile desfăşurate în cursul acestei săptămâni avansează lent şi au fost dificile. Divergenţe considerabile persistă între poziţiile celor două părţi (…) Suntem îngrijoraţi de absenţa progreselor”, a declarat reprezentantul american.

Negociatorii Iranului şi reprezentanţilor ţărilor din grupul 5+1 (Germania, China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) au reluat vineri discuţiile pentru găsirea unui acord definitiv privind programul nuclear iranian.

Un acord preliminar între Iran şi marile puteri a fost încheiat în noiembrie anul trecut la Geneva, care prevede îngheţarea anumitor activităţi ale programului nuclear iranian, în schimbul ridicării unor sancţiuni impuse Teheranului. Cele două părţi doresc găsirea unui acord definitiv până la 20 iulie, chiar dacă, de comun acord, este posibil ca negocierile să continue şi după termenul stabilit.