Prima pagină » Sport » Donald Sterling refuză să vândă clubul Los Angeles Clippers

Donald Sterling refuză să vândă clubul Los Angeles Clippers

Proprietarul clubului Los Angeles Clippers, Donald Sterling, suspendat pe viaţă de NBA pentru remarci rasiste, a declarat, marţi, că va lupta împotriva deciziei "ilegale" a forului baschetbalistic nord-american, care îl forţează să-şi vândă franciza.
Donald Sterling refuză să vândă clubul Los Angeles Clippers

Într-o scrisoare adresată NBA şi publicată pe site-urile USA Today şi Los Angeles Times, Sterling, în vârstă de 80 de ani, a declarat că a primit o ofertă mai mare de 2,5 miliarde de dolari (1,83 miliarde de euro) pentru a ceda clubul. El a menţionat că o vânzare forţată a francizei ar fi copleşitoare pentru el şi familia sa.

Potrivit site-ului TMZ, Sterling a fost de acord ca soţia sa Shelly să vândă clubul.

Purtătorul de cuvânt al NBA, Mike Bass, a declarat că o audiere a posibilei schimbări de proprietar al LA Clippers va avea loc la 3 iunie în New York.

Donald Sterling, un miliardar în vârstă de 80 de ani, a fost suspendat pe viaţă de NBA după ce a făcut afirmaţii rasiste în timpul unei conversaţii private cu asistenta sa, căreia i-a reproşat că „se afişează alături de negri”.

Conversaţia a fost înregistrată de tânără şi dată publicităţii de TMZ, provocând un val de indignare în SUA. NBA reacţionat imediat şi l-a suspendat pe Sterling, de asemenea amendându-l cu 2,5 milioane de dolari. Forul a recomandat ca proprietarul LA Clippers să fie schimbat.

Sterling şi-a cerut scuze într-un interviu acordat postului CNN şi a precizat că nu este rasist.