Gandul
La turneul de la Balatonboglar, tricolorele vor juca sâmbătă în compania Norvegiei, iar duminică vor întâlni Ungaria.
După turneul din Ungaria, echipa României va pleca săptămâna viitoare în Croaţia, unde va participa la Campionatul Mondial, programat între 28 iunie şi 13 iulie.
Tot vineri, dar în Germania, naţionala feminină de junioare under 18 a învins naţionala ţării gazdă în primul meci din cele două amicale programate, cu scorul de 32-27 (15-15). A doua partidă este programată duminică.
Junioarele pregătesc participarea la Campionatul European Open din Suedia, competiţie programată înaintea CM din Macedonia (între 20 iulie – 3 august).