Prima pagină » Economic » Preşedinţia SUA cere 3,7 miliarde de dolari pentru a face faţă afluxului de imigranţi clandestini

Preşedinţia SUA cere 3,7 miliarde de dolari pentru a face faţă afluxului de imigranţi clandestini

Preşedinţia Statelor Unite a adresat Congresului o solicitare oficială pentru fonduri suplimentare în valoare de 3,7 miliarde de dolari destinate afluxului constant de copii clandestini intraţi pe teritoriul american la frontiera cu Mexicul, banii fiind necesari în principal pentru expulzări.
Preşedinţia SUA cere 3,7 miliarde de dolari pentru a face faţă afluxului de imigranţi clandestini
Mihai Draghici
08 iul. 2014, 19:03, Economic

„În lipsa fondurilor suplimentare, agenţiile federale nu vor avea resurse suficiente pentru abordarea situaţiei”, argumentează Administraţia Barack Obama în solicitare, potrivit Bloomberg Businessweek.

Fondurile vor fi utilizate pentru creşterea spaţiilor de detenţie şi pentru accelerarea deciziilor judiciare de expulzare.

Peste 52.000 de copii neînsoţiţi au fost depistaţi, în intervalul octombrie 2013 – iunie 2014, la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, a comunicat Agenţia federală a Vămilor şi Protecţiei Frontierelor.