Colectele vor fi organizate la centrele eparhiale, protoierii, parohii şi mănăstiri, unde vor fi adunate alimente (ulei, zahăr, făină, orez, conserve), apă plată şi minerală, produse de igienă, pături etc.
Bunurile colectate vor fi trimise la Centrul eparhial Craiova – pentru sinistraţii din judeţul Gorj, Centrul eparhial Râmnicu Vâlcea – pentru cei din Vâlcea şi Centrul eparhial Slatina – pentru sinistraţii din judeţul Olt.
Produsele colectate vor fi distribuite în localităţile afectate de inundaţii, prin intermediul consiliilor şi comitetelor parohiale, sub îndrumarea preoţilor parohi şi coordonarea centrelor eparhiale.
Centrele eparhiale vor raporta periodic Patriarhiei Române modul în care au fost distribuite produsele colectate.