„O discuţie dificilă dar eu cred şi sper că am făcut progrese în privinţa unor puncte”, a declarat Steinmeier la încheierea celor cinci ore de discuţii cu omologii săi ucrainean Pavlo Klimkin, rus Serghei Lavrov şi francez Laurent Fabius. El nu a precizat asupra căror puncte s-au înregistrat respectivele progrese.
O sursă diplomatică franceză a declarat, de asemenea, fără alte precizări, că „în pofida climatului dificil, au fost înregistrate progrese”.
Participanţii vor raporta rezultatele întâlnirii şefilor guvernelor lor, a precizat Steinmeier şi s-ar putea decide luni sau marţi „sub ce formă vor continua discuţiile de astăzi”.
„Obiectivul rămâne să facem tot posibilul pentru a contribui la reducerea la tăcere a armelor în Ucraina şi evitarea altor victime”, a adăugat el.
Înaintea reuniunii, diplomatul german, foarte implicat alături de cancelarul Angela Merkel pentru a încerca găsirea unei ieşiri din conflict, şi-a exprimat speranţa definirii unei schiţe a unei foi de parcurs către o încetare a focului, recunoscând că părţile sunt însă „departe de o soluţie politică”.
Serghei Lavrov susţine că nu s-au înregistrat progrese
Niciun progres nu a fost înregistrat pe tema unui armistiţiu sau a unei reglementări politice în Ucraina, la încheierea unei reuniuni multilaterale duminică la Berlin, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.
„Nu avem încă rezultate pozitive, înainte de toate, în cazul încetării focului şi al reglementării politice” în Ucraina, a subliniat Lavrov, exprimându-se în faţa presei la Berlin, citat de agenţiile ruse.
„Ne-am confirmat poziţia potrivit căreia încetarea focului (…) trebuie să fie necondiţionată”, a declarat el.
Dar „colegii noştri ucraineni continuă din nefericire să pună condiţii, care sunt din ce în ce mai vagi, precum cea privind asigurarea impenetrabilităţii frontierei” ruso-ucrainene, a regretat ministrul rus.
„Nu avem nimic împotriva (aspiraţiilor Kievului de a pune în aplicare) un control al regimului de traversare a frontierei care să fie cât mai eficient posibil. Tot ce depinde de noi, facem”, a asigurat el, apreciind că Ucraina ar putea la rândul său că contribuie în mod „mai eficient”.
Serghei Lavrov a anunţat, de asemenea, discuţii pe tema unei eventuale aprobări a unor drone pentru observatorii misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la frontiera ruso-ucraineană.
Este vorba despre a furniza „misiunii OSCE aeronave fără pilot pentru contolarea frontierei în partea ucraineană, din spaţiul aerian ucrainean. Susţinem această abordare”, a declarat Lavrov.
„Cu cât va fi mai eficientă activitatea misiunii, cu atât va fi mai bine”, a adăugat el.