„Nu există niciun plan de coordonare cu regimul Bashar al-Assad în contextul acestei ameninţări teroriste”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Regimul de la Damasc s-a declarat dispus să coopereze cu Statele Unite pentru atacarea poziţiilor islamiste sunnite de pe teritoriul Siriei, avertizând că o intervenţie unilaterală ar fi considerată o „agresiune”.
Statele Unite au început zboruri de recunoaştere deasupra Siriei, după ce preşedintele Barack Obama a autorizat astfel de misiuni, care deschid calea unor raiduri aeriene împotriva poziţiilor combatanţilor sunniţi din această ţară.
Administraţia Barack Obama analizează de circa o săptămână posibilitatea efectuării unor raiduri aeriene şi a trimiterii forţelor speciale în Siria, pentru a distruge poziţiile grupului terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant – SI/SIIL), conform unor surse oficiale citate de ziarul The New York Times. Preşedintele Barack Obama s-a opus mult timp iniţiativelor de implicare în războiul civil din Siria, dar, potrivit unor surse oficiale, criza siriană a fost plasată într-un nou context ca urmare a progreselor înregistrate de miliţiile sunnite şi după decapitarea jurnalistului american James Foley.
Potrivit surselor citate, printre opţiunile analizate de Administraţia Obama se numără intensificarea misiunilor americane de antrenare a forţelor opoziţiei moderate din Siria, dar şi trimiterea unor forţe aliate, cel mai probabil a miliţiilor siriene kurde. Însă, potrivit The New York Times, este examinată şi opţiunea unor raiduri aeriene americane şi chiar trimiterea unor unităţi speciale pe teritoriul Siriei. O posibilitate ar fi trimiterea de avioane fără pilot care să îi elimine pe liderii grupului terorist sunnit, după un model aplicat deja în Irak, Yemen, Somalia şi Pakistan.
Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant/Stat Islamic în Irak şi Siria – SI/SIIL/SIIS) a ocupat, în ultimele luni, regiuni din nord-estul Siriei şi din nord-vestul Irakului, proclamând un „califat islamic”.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei moderate şi grupuri teroriste sunnite. Bilanţul conflictului este, potrivit estimărilor, de peste 191.000 de morţi.