„Acţiunile teroriştilor ameninţă realizarea planului de pace al preşedintelui ucrainean” Petro Poroşenko, a declarat acest purtător de cuvânt, Volodimir Poliovi, precizând că rebelii atacau puncte de control ale armatei ucrainene.
Un armistiţiiu a fost semmnat pe 5 septembrie, la Minsk, între Kiev şi rebeli.
Purtătorul de cuvânt şi-a susţinut afirmaţiile citând declaraţii ale unui lider rebel, Boris Litvinov, care a dat asigurări duminică asupra faptului că cei doi reprezentanţi ai insurgenţilor care au semnat acordul cu privire la armistiţiu acţionau doar în calitate de „observatori”.
„Premierul” republicii autoproclamate de la Doneţk Aleksandr Zaharcenko şi cel al „republicii” de la Lugansk Igor Plotniţki „nu erau participanţi direcţi la întâlnire. Ei erau observatori”, a subliniat Litvinov, citat de agenţia rusă Interfax.
Semnând acordul de încetare a focului, ei au confirmat pur şi simplu că „au luat notă” de acest document, a adăugat el.
Acest protocol de armistiţiu în 12 puncte a fost semnat, de asemenea, de către reprezentantul OSCE Heidi Tagliavini, fostul preşedinte ucrainean Leonid Kravciuk şi ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov.