Prima pagină » Life-Inedit » Leonardo DiCaprio, printre vedetele care vor participa la un protest privind schimbările climatice

Leonardo DiCaprio, printre vedetele care vor participa la un protest privind schimbările climatice

Actorii Leonardo DiCaprio, Evangeline Lilly şi Mark Ruffalo vor participa la un marş de protest, duminică, la New York, prin care vor cere autorităţilor să organizeze mai multe acţiuni în privinţa schimbărilor climatice.
Leonardo DiCaprio, printre vedetele care vor participa la un protest privind schimbările climatice

Organizatorii protestului, „People’s Climate March”, au declarat, duminică, pentru New York Daily News, că se aşteaptă ca mai multe vedete să participe la eveniment, iar printre acestea se vor afla actori de prim rang de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio şi Mark Ruffalo, informează contactmusic.com.

Evenimentul este considerat cel mai mare protest din istorie privind combaterea încălzirii globale.

Leonardo DiCaprio, care săptămâna aceasta a fost numit mesager al păcii pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), şi Evangeline Lilly, starul din seria TV „Lost”, se vor alătura protestului. Organizatorii se aşteaptă ca la această acţiune să participe peste 100.000 de persoane.