Procedurile pentru exporturile de carne de bovine, porc şi pui vor fi accelerate, autorităţile române sperând ca etapa de evaluare să fie finalizată într-un interval de o lună.
Potrivit lui Dragnea, partea chineză a formulat noi solicitări de exporturi româneşti de lucernă, grâu, porumb şi floarea-soarelui, arătându-şi interesul şi pentru înfiinţării unor culturi de viţă de vie în China.
La rândul său, partea română s-a arătat interesată de o colaborare în vederea aclimatizării unor plante medicinale tradiţionale din China.
Dragnea a precizat că, în luna octombrie, ministrul Agriculturii din China va organiza la Bucureşti, împreună cu omologul român, o reuniune regională în domeniul agricol.
România a primit recent din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Epizootii certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru „boala vacii nebune”.