Leonardo DiCaprio, care a fost numit luna trecută mesager al păcii de Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru a creşte nivelul de conştientizare a problemei privind încălzirea globală, a declarat că banii donaţi organizaţiei Oceans 5 vor fi folosiţi pentru susţinerea proiectelor de protejare a oceanelor, la nivel mondial.
Oceans 5 este o organizaţie internaţională de finanţare participativă care ajută grupurile implicate în proiecte de conservare a mediului oceanic.
„Adevărul trist este că mai puţin de 2% din ocean este protejat pe deplin. Trebuie să schimbăm asta acum”, a spus DiCaprio.
Actorul american, în vârstă de 39 de ani, a spus că banii vor fi folosiţi pentru a crea regiuni protejate în zona insulelor din Oceanul Pacific şi din Oceanul Arctic, pentru a îmbunătăţi respectarea regulilor privind pescuitul în Europa, Statele Unite şi America Centrală şi pentru a proteja populaţiile de rechini.
În 2013, fundaţia lui DiCaprio a donat 3 milioane de dolari Fondului Mondial pentru Faună (World Wildlife Fund) pentru a ajuta la creşterea populaţiei de tigri din Nepal şi a strâns alte 38,8 milioane de dolari pentru această cauză la o licitaţie de artă organizată de casa Christie’s la New York.
Leonardo DiCaprio a înfiinţat fundaţia în 1998, cu scopul de a proteja mediul şi a conserva resursele naturale şi fauna planetei.
Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în „Romeo şi Julieta”, în 1996, şi, mai ales, în blockbusterul „Titanic”, în 1997.
În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în filmul „J. Edgar”, regizat de Clint Eastwood. Actorul a mai jucat în „Bandele din New York” (2002), „Cârtiţa” (2006) şi „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul „Marele Gatsby”, o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, şi în „Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.