Jurnalişti AFP au auzit aproximativ 30 de tiruri de lansatoare multiple de rachete de tip Grad („orgile lui Stalin”) luni dimineaţa în cartierul Putilovski, în apropiere de aeroport.
Acalmia de peste weekend a avut loc pe fundalul alegerilor legislative anticipate, care nu s-au desfăşurat şi în teritoriul aflat sub controlul separatiştilor proruşi.
O bază militară a fost atinsă, la câţiva kilometri depărtare, la Avdiivka, de partea ucraineană, a anunţat câteva minute mai târziu un locuitor contactat telefonic.
„Bombardamentele au început în noaptea (de duminică spre luni). Toată lumea se aştepta ca luptele să se reia imediat după alegerile de duminică din Ucraina”, a declarat pentru AFP Marina, de gardă la un baraj de la Putilovski, fără să pară impresionată de tiruri care răsunau în apropiere.
„Nicio problemă. Ai noştri sunt cei care trag. Iar imediat vom avea răspunsul ucrainenilor”, continuă ea.
Potrivit unor militari rebeli, intervievaţi în alte cartiere din Doneţk situate în faţa unor poziţii ucrainene, tirurile au început luni dimineaţa.
Separatiştii, care au proclamat două „republici populare” în Donbas, prevăd să organizeze propriile alegeri pe 2 noiembrie.