Potrivit comunicatului, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au convenit, într-o convorbire telefonică, intensificarea cooperării în privinţa parcursului european al celor două ţări.
În acest context, preşedintele Petro Poroşenko şi-a exprimat disponibilitatea de a face o vizită la Chişinău în cursul lunii noiembrie.
De asemenea, preşedintele Republicii Moldova l-a felicitat pe omologul său ucrainean pentru victoria forţelor proeuropene la alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Ucraina.
Actualul preşedinte al Ucrainei s-a născut la Bolgrad, în Basarabia de Sud, localitate aflată în prezent la graniţa cu Republica Moldova. Aici a învăţat limba română, pe care, potrivit apopiaţilor săi, o vorbeşte destul de bine.