„Încep să apară din ce în ce mai multe boli şi Doamne fereşte să nu ne trezim cu cele pe care le credeam eradicate precum poliomielita, difteria, tetanosul. Există o reticenţă din partea părinţilor faţă de vaccinare. Sunt medici de familie care nu recomandă vaccinarea”, a spus Monica Luminos, prezentă la lansarea Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina da Familie (AREPMF).
Medicul a precizat că rata acoperirii vaccinale în România este sub nivelul de protecţie optimă de 95 la sută şi scade în continuare. Ea a mai menţionat că tusea convulsivă a devenit endemică.
Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina da Familie (AREPMF) s-a lansat, joi, concomitent, la Bucureşti şi la Cluj, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.