Prima pagină » Social » Incendiu la fosta fabrică Pionierul din Capitală

Incendiu la fosta fabrică Pionierul din Capitală

Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o încăpere din clădirea fostei fabrici bucureştene Pionierul, unde sunt depozitate mai multe covoare, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.
Incendiu la fosta fabrică Pionierul din Capitală

Potrivit oficialului ISU, incendiul a fost anunţat la 112 cu puţin înainte de ora 13.00.

Încăperea care a luat foc are aproximativ 100 de metri păraţi şi este situată la parterul clădirii, într-o zonă aflată sub pază.

Daniel Vasile a mai spus că incendiul nu a provocat victime şi nici nu există posibilitatea ca focul să se extindă.

ISU a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi unul SMURD.