O bicicletă decorată cu pietre preţioase, folosită de Elton John în turneul său din Statele Unite din anul 1974, a fost estimată la 8.000 de dolari, informează contactmusic.com. Un costum de cadână pe care Marilyn Monroe l-a purtat cu ocazia unei şedinţe fotografice pentru revista Life, în anul 1958, ar putea fi vândut cu 640.000 de dolari, iar o chitară Irish Falcon, deţinută de Bono, solistul trupei U2, a fost estimată la 240.000 de dolari.
Printre celelalte obiecte ce vor fi puse în vânzare se mai află armura de general roman purtată de actorul Russell Crowe în filmul „Gladiator”, estimată la 19.200 de dolari, dar şi o jachetă din piele neagră purtată de Arnold Schwarzenegger în filmul „Terminator 2: Ziua Judecăţii”, estimată la 33.600 de dolari.
Licitaţia este organizată de casa Christie’s şi va avea loc marţi, la Londra.