Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în Transilvania şi 18…19 grade în dealurile Olteniei şi ale Munteniei; minimele termice se vor încadra, în general, între -5 şi 5 grade. Va fi ceaţă în Câmpia de Vest, pe spaţii restrânse dimineţa şi local noaptea, în timp ce în restul zonelor se va semnala numai la nivel izolat.
BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât ar fi normal în ultima decadă a lunii decembrie, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 0…2 grade.
JOI
Deşi valorile termice vor scădea uşor faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine mult mai caldă decât ar fi normal la această dată în special în regiunile extracarpatice. Cerul se va înnora treptat în vest, centru, nord şi nord-est şi, îndeosebi seara şi noaptea, pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie şi trecător, spre dimineaţă, lapoviţe sau fulguieli. În zona Carpaţilor Orientali local se vor semnala precipitaţii mixte, iar pe timpul nopţii acestea îşi vor face apariţia pe spaţii restrânse şi în Carpaţii Occidentali. În regiunile din sud şi sud-est, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului şi izolat ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade.