Jucătorii echipei au intrat în cameră la ora locală 14.41, în timp ce mulţimea prezentă i-a aplaudat şi scanda „Go, Spurs, Go!”, informează mysanantonio.com.
Preşedintele Obama a venit la întâlnire la două minute după lotul echipei, el fiind însoţit de antrenorul echipei Gregg Popovich şi de managerul general R.C. Buford.
În discursul său, Obama a glumit pe seama relaţiei tensionate dintre Gregg Popovich şi presa americană, dar şi pe seama vârstei înaintate a jucătorilor echipei texane. El a lăudat numărul mare de jucători străini din echipă, catalogând-o drept „Naţiunile Unite ale echipelor de baschet”.
Totodată, Obama s-a plâns de faptul că echipa sa favorită, Chicago Bulls nu a reuşit să câştige titlul NBA în timpul mandatului său.
De asemenea, Obama, care se află la al doilea mandat ca preşedinte, le-a transmis celor de la Spurs că în cazul în care doresc să câştige titlul pentru al doilea an la rând, atunci ei ştiu unde să-l găsească.
Obama a primit un tricou al echipei texane având numărul 1 pe spate şi pe care scria POTUS (n.r. – abreviere a President of The United States – preşedintele Statelor Unite).
La ora locală 14.55, Obama a părăsit Camera de Est, nu înainte de a se poza cu jucătorii campioanei.