Prima pagină » Știri externe » François Hollande: Comunitatea internaţională trebuia să fi intervenit militar în Siria din 2013

François Hollande: Comunitatea internaţională trebuia să fi intervenit militar în Siria din 2013

Comunitatea internaţională trebuia să fi intervenit militar în Siria din vara anului 2013, aşa cum propunea Franţa, crede preşedintele François Hollande.
François Hollande: Comunitatea internaţională trebuia să fi intervenit militar în Siria din 2013

François Hollande a făcut aceste declaraţii la bordul portavionului Charles-de-Gaulle, care se îndreaptă spre Golful Persic.

„Portavionul va permite, în caz de necesitate, efectuarea de operaţiuni mai intense şi mai eficiente în Irak”, în cadrul ofensivei contra reţelei teroriste Stat Islamic, a adăugat Hollande.

„Continuu să regret că membrii comunităţii internaţionale nu au acţionat la timpul potrivit pentru a opri masacrele din Siria şi a-i împiedica pe extremişti să câştige mai mult teren”, a afirmat Hollande.

„Comunitatea internaţională trebuia să intervină în august-septembrie 2013. Franţa era pregătită, ordinele fuseseră date, dispozitivul era pregătit. A fost preferată o altă cale. Vedem rezultatele”, a spus Hollande.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 200.000 de morţi.

Reţeaua teroristă Stat Islamic şi Al-Qaida în Peninsula Arabia au revendicat atentatele comise săptămâna trecută în Franţa, soldate cu 17 morţi.