Prima pagină » Știri externe » Doi yemeniţi membri Al-Qaida, inculpaţi în SUA pentru atacuri contra militarilor americani

Doi yemeniţi membri Al-Qaida, inculpaţi în SUA pentru atacuri contra militarilor americani

Doi cetăţeni yemeniţi arestaţi în Arabia Saudită, suspectaţi de apartenenţă la reţeaua teroristă Al-Qaida, au fost puşi sub acuzare în Statele Unite pentru atacuri comise împotriva militarilor americani din Afganistan, anunţă Departamentul american al Justiţiei, citat de AFP.
Doi yemeniţi membri Al-Qaida, inculpaţi în SUA pentru atacuri contra militarilor americani

„Teroriştii violenţi nu ne pot scăpa, mai ales atunci când ţintele sunt militari americani”, a declarat Loretta Lynch, procuror la New York.

Saddiq al-Abbadi, în vârstă de 36 de ani, şi Ali Alvi, 30 de ani, au fost capturaţi în Arabia Saudită, după care au fost extrădaţi în Statele Unite, unde riscă să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă.

„Cei doi inculpaţi sunt membri ai reţelei Al-Qaida şi au comis atacuri împotriva forţelor americane din Afganistan”, au argumentat procurorii.

Cei doi islamişti au fost puşi sub acuzare pentru complot în vederea uciderii de militari americani şi pentru sprijin logistic acordat reţelei teroriste Al-Qaida.