Prima pagină » Știri externe » PCRM ar putea vota un guvern minoritar proeuropean în Moldova în anumite condiţii

PCRM ar putea vota un guvern minoritar proeuropean în Moldova în anumite condiţii

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar putea vota, în funcţie de premierul desemnat, în favoarea unui guvern minoritar format de Partidul Democrat şi de Partidul Liberal Democrat, afirmă surse din cadrul formaţiunii, citate de Unimedia.
PCRM ar putea vota un guvern minoritar proeuropean în Moldova în anumite condiţii

Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal-Democrat (PLDM) au semnat vineri un acord pentru formarea unei alianţe guvernamentale. Cele două formaţiuni proeuropene sperau să coopteze şi Partidul Liberal (PLM) la guvernare, dar discuţiile au intrat în impas.

În acest context, PDM şi PLDM, care au în total 42 de locuri în Parlamentul de 101 membri, vor avea nevoie de voturi suplimentare pentru a obţine majoritatea necesară învestiturii.

Potrivit unor surse, Partidul Comuniştilor (PCRM) ar putea vota învestirea unui guvern minoritar proeuropean în funcţie de numele viitorului premier.