Prima pagină » Social » Senat: Apelul de urgenţă 112 va putea fi efectuat prin SMS de persoanele hipoacuzice

Senat: Apelul de urgenţă 112 va putea fi efectuat prin SMS de persoanele hipoacuzice

Plenul Senatului a adoptat miercuri o iniţiativă legislativă prin care e completată cadrul normativ privind sistemul 112, astfel încât apelurile de urgenţă vor putea fi efectuate de persoanele hipoacuzice prin intermediul unui SMS, cu condiţia înregistrării prealabile în evidenţa Serviciului.
Senat: Apelul de urgenţă 112 va putea fi efectuat prin SMS de persoanele hipoacuzice
Andi Manciu
25 feb. 2015, 18:52, Social

Cadrul normativ privind Sistemul Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112 a fost completat, prin intermediul unei iniţiative legislative adoptată de Senat, cu facilităţi pentru persoanele hipoacuzice – persoane cu probleme ale auzului.

Propunerea legislativă, semnată de o serie de senatori ai PNL, a fost adoptată cu 85 de voturi pentru şi 3 voturi împotrivă, urmând să fie supusă dezbaterii şi votului în Camera Deputaţilor, for decizional.

Astfel, persoanele hipoacuzice vor trebui luate în evidenţa Serviciului 112 la nivelul fiecărui judeţ, având dreptul ca ulterior înregistrării în baza de date să poată realiza apeluri de urgenţă prin SMS.