Prima pagină » Social » Nave militare NATO au ajuns în Marea Neagră, pentru exerciţii la care participă şi militari români

Nave militare NATO au ajuns în Marea Neagră, pentru exerciţii la care participă şi militari români

Mai multe nave militare NATO au ajuns miercuri în Marea Neagră, unde vor participa la exerciţii cu Forţele navale din România, Bulgaria şi Turcia.
Nave militare NATO au ajuns în Marea Neagră, pentru exerciţii la care participă şi militari români
Mihai Draghici
04 mart. 2015, 17:03, Social

Exerciţiile navale vor include simulări de atacuri antiaeriene şi antisubmarin, precum şi activităţi de coordonare, potrivit Comandamentului maritim al Alianţei Nord-Atlantice, informează site-ul Novinite.com.

La exerciţiile coordonate de amiralul Brad Williamson vor participa navele USS Vicksburg, HMCS Fredericton, TCG Turgutreis, FGS Spessart, ITS Aliseo şi ROS Regina Maria.

Manevrele navale sunt organizate în conformitate cu acordurile internaţionale şi se desfăşoară la invitaţia guvernelor din România, Bulgaria şi Turcia.