Emil Boc a participat, sâmbătă, în parcul din zona Între Lacuri din Cluj-Napoca, la o acţiune de plantare de arbori şi arbuşti, alături de locuitori ai zonei şi de reprezentanţi ai echipei care se ocupă de implementarea programului Capitală Europeană a Tineretului 2015.
Astfel, îmbrăcat într-o ţinută lejeră, Emil Boc s-a apucat de plantat arbori, nu înainte de a scoate, cu un târnăcop, pietrele dintr-o groapă care era deja săpată.
„Piatra nu este bună, trebuie scoasă, adu târnăcopul. Ţine tulpina, să vedem dacă îmi mai amintesc regulile de plantare. Punem pământ pe lângă rădăcină, pământ mai măcinat, îl călcăm să nu fie aer, apoi îl udăm să crească”, i-a spus Boc unuia dintre organizatori.
El a pus cu un hârleţ, la rădăcina arborilor, pâmânt dintr-o roabă, iar apoi a turnat apă cu o găleată.
După ce a plantat astfel mai mulţi arbori, el a făcut apel la locuitorii zonei să vină şi ei să planteze, pentru că ei şi copiii lor vor fi beneficiarii parcului.
„Am întâmpinat venirea primăverii cu o acţiune specifică, de plantare de arbori, în parcul din zona Între Lacuri din municipiul Cluj-Napoca, unde, pe o suprafaţă de 60 de hectare, Primăria vrea să amenajeze un parc de mari dimensiuni care va însemna un plămân verde al oraşului. A fost mai simplu să plantez pentru că am deja experienţă şi mă pregătesc pentru acţiunile care vor avea loc în perioada următoare, de plantat în pădurea de pe Bulevardul Muncii”, a spus Boc.
În cadrul acţiunii au fost plantaţi peste 500 de arbori şi arbuşti, din specii precum sălcii, arini, mesteceni, magnolii şi cireşi japonezi.