O scrisoare semnată de 367 de membri ai Camerei Reprezentanţilor a fost trimisă Casei Albe, congresmenii republicani şi democraţi avertizând că, dacă Administraţia Obama nu se va conforma, ei pot refuza anularea sancţiunilor impuse regimului islamist de la Teheran, informează CNN.
„În cazul unui acord cu Iranul, relaxarea sancţiunilor permanente va necesita o nouă legislaţie. În evaluarea unui eventual acord, Congresul trebuie să fie convins că va fi blocată orice posibilitate de fabricare a unei arme nucleare şi abia atunci se va trece la atenuarea sancţiunilor”, scriu membrii Camerei Reprezentanţilor.
Scrisoarea de luni, semnată de 367 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, intervine după o iniţiativă similară a 47 de senatori republicani, care au avertizat Iranul că orice acord în domeniul nuclear semnat cu Statele Unite va fi valabil doar până la finalul mandatului preşedintelui democrat Barack Obama. Potrivit scrisorii senatorilor, Congresul trebuie să joace un rol important în ratificarea acordurilor internaţionale, subliniindu-se că mandatul preşedintelui Barack Obama se încheie în ianuarie 2017. „Vom considera că orice acord neaprobat de Congres referitor la programul de arme nucleare iranian va fi un document executiv între preşedintele Obama şi ayatollahul Ali Khamenei”, avertizau cei 47 de congresmeni republicani. „Următorul preşedinte ar putea revoca un astfel de acord executiv cu o simplă semnătură, iar Congresul va putea modifica oricând un asemenea acord”, se mai arăta în scrisoare.
Avertismentele intervin după discursul rostit în Congresul SUA, la invitaţia republicanilor, de premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, care a atras atenţia că un Iran dotat cu arme nucleare ar fi o mare ameninţare pentru întreaga lume.
Iranul şi marile puteri din grupul P5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) poartă negocieri pe tema programului nuclear iranian. Israelul şi Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.