Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, luni, că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Broşteni, a plecat, duminică, în jurul orei 22.00, cu maşina să cumpere pizza, iar pe DN 17 B, în localitatea Lungeni, şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, iar autoturismul a intrat într-un parapet din beton, fiind proiectat în doi copaci şi căzând apoi de la o înălţime de circa zece metri în albia râului Bistriţa.
Luni dimineaţă, un localnic a observat maşina căzută pe cupolă şi a anunţat autorităţile.
Pompierii militari au intervenit în zonă alături de jandarmi, poliţişti şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni, iar salvatorii au creat accesul către victima prinsă între fiarele contorsionate, aceasta fiind găsită decedată.
Maşina avariată a fost scoasă din albia râului cu ajutorul unei platforme forestiere cu braţ.
Şoferul era profesor de sport la Liceul Tehnologic din Broşteni.