Potrivit unui comunicat de presă, transmis miercuri, de Poliţia Locală Timişoara, jandarmii de la Gruparea Mobilă „Glad Voievod” vor executa şedinţe de trageri în zilele de 16, 17 şi 24 aprilie, între orele 8.00 şi 16.00, în poligonul Modoş din municipiu.
Conform sursei citate, jandarmii vor folosi muniţie de război.
„Avem şedinţe de trageri obişnuite, este vorba de un program de pregătire şi avem obligaţia în astfel de cazuri să anunţăm populaţia despre ce se întâmplă acolo”, au declarat reprezentanţii jandarmilor, corespondentului MEDIAFAX.
Populaţia care locuieşte în împrejurimile poligonului este sfătuită să respecte panourile cu accesul interzis în poligon, precum şi celelalte panouri indicatoare. Cei care nu vor respecta aceste panouri sunt atenţionaţi că „riscă să fie răniţi ori chiar împuşcaţi mortal”.