Prima pagină » Cultură-Media » Televiziunea de stat din Ucraina, transformată în societate publică pe acţiuni

Televiziunea de stat din Ucraina, transformată în societate publică pe acţiuni

Compania de televiziune naţională din Ucraina va trece printr-o schimbare majoră, urmând să fie transformată dintr-o organizaţie de stat într-o societate publică pe acţiuni, potrivit broadbandtvnews.com.
Televiziunea de stat din Ucraina, transformată în societate publică pe acţiuni
Ana Obretin
16 apr. 2015, 17:33, Economic

Potrivit lui Zurab Alasania, directorul general al televiziunii publice ucrainene, procesul de transformare va avea loc în patru etape, informează Kyiv Post.

Săptămâna trecută, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat o lege prin care a aprobat această transformare.

Potrivit presei locale, acesta a declarat că transformarea televiziunii de stat într-o societate publică pe acţiuni este ceva ce Ucraina aşteaptă de 23 de ani.

Noul radiodifuzor va fi o societate publică pe acţiuni deţinută 100% de stat şi va opera cel puţin două televiziuni naţionale, un canal TV regional şi cel puţin trei radiouri naţionale.

Radiodifuzorul va fi finanţat de stat şi din bugetele locale, din vânzarea de producţii radio şi TV şi din abonamente.

Finanţarea ar putea fi obţinută şi din alte surse, inclusiv din sponsorizări controlate şi din publicitate.

Radiodifuzorul ucrainean va avea consilii editoriale şi de supraveghere formate din până la 15, respectiv până la nouă membri.