Prima pagină » Social » Centrul de Transfuzie: Numărul donatorilor de sânge a crescut cu 25%, prin campanii şi caravane

Centrul de Transfuzie: Numărul donatorilor de sânge a crescut cu 25%, prin campanii şi caravane

Numărul donatorilor a crescut cu 25% în acest an, în urma campaniilor şi caravanelor mobile, a declarat, vineri, directorul Centrului de Transfuzie Bucureşti, Doina Goşa, precizând că pentru prima dată poate spune că nu există criză de sânge, în spitale nefiind probleme nici în minivacanţa de 1 mai.
Centrul de Transfuzie: Numărul donatorilor de sânge a crescut cu 25%, prin campanii şi caravane

„Avem foarte multe campanii, oamenii s-au mobilizat. Recoltăm şi sâmbătă, şi duminică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Doina Goşa a precizat că sunt campanii neîntrerupte organizate de Patriarhia Română, iar de când a început şi caravana mobilă, oamenii sunt tot mai interesaţi să doneze sânge.

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti a mai spus că niciun spital nu a raportat lipsa sângelui, nici a celui deficitar, de regulă, cum ar fi cel din grupa B negativ.

„Nu avem probleme, pacienţii cu talasemie, spre exemplu, au primit la timp transfuziile, iar cei cu grupă mai rară au primit sânge ori de câte ori a fost solicitat. Putem vorbi, în sfârşit, de o solidaritate în privinţa donării de sânge”, a adăugat Doina Goşa.

Din luna ianuarie, se poate dona sânge şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), unde s-a deschis al doilea centru de donare dintr-un spital, după cel de la Institutul Clinic Fundeni, deschis în octombrie 2014, în cadrul unei campanii a Ministerului Sănătăţii de susţinere a acestei acţiuni.

Punctele de donare de la SUUB şi de la Fundeni sunt permanent în legătură cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, unde se poate de asemenea dona şi unde sângele este testat şi procesat.

Tot în ianuarie, Patriarhiei Române a lansat un amplu program de donare voluntară de sânge în şcoli, facultăţi şi biserici, după ce în 2014, într-o acţiune desfăşurată în 20 de oraşe, s-au colectat peste o tonă şi jumătate de sânge.