„Eu şi domnul preşedinte Vasile Blaga vom pune această temă în discuţia şedinţei de conducere. Vă asigur că toamna va însemna o nouă moţiune de cenzură din partea PNL. Suntem partid de opoziţie şi opţiunea noastră categorică este aceea de a îndepărta un guvern toxic penru România”, a declarat Gorghiu, la Parlament.
Copreşedintele PNL a menţionat că momentan nu a fost decis nimic şi nu a fost stabilit încă niciun fel de calendar.
Întrebată de jurnalişti cum vede PNL situaţia în urma votului din Parlament, Alina Gorghiu a susţinut că „Ponta va pleca”.
„Că nu a plecat astăzi… va pleca mâine, zilele următoare. Finalul carierei domniei sale este clar, este aşteptat şi mărturisesc că nu vom sta cu mâinile încrucişate, chiar dacă astăzi nu a avut succes moţiunea noastră de cenzură, o moţiune de cenzură în toamnă, împotriva Guvernului lipsit de legitimitate, cu siguranţă va avea succes”, a mai spus Gorghiu.
Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi „pentru”, faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind „împotrivă”, iar 7 anulate.
Moţiunea de cenzură inititulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” a fost semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.