Prima pagină » Știri externe » Ţările UE discută un plan alternativ pe tema imigraţiei, pe fondul reticenţei faţă de iniţiativa CE

Ţările UE discută un plan alternativ pe tema imigraţiei, pe fondul reticenţei faţă de iniţiativa CE

Statele membre ale Uniunii Europene elaborează un plan secundar pe tema imigraţiei, pe fondul disensiunilor puternice referitoare la propunerea Comisiei Europene de a distrubui 40.000 de refugiaţi din Italia şi Grecia, anunţă surse europene citate de site-ul agenţiei ANSA.
Ţările UE discută un plan alternativ pe tema imigraţiei, pe fondul reticenţei faţă de iniţiativa CE

Opoziţia exprimată de câteva ţări faţă de planul Comisiei Europene pentru combaterea imigraţiei poate bloca adoptarea iniţiativei.

„Toate ţările UE sunt de acord că trebuie făcut ceva pentru solicitanţii de azil, dar caracterul obligatoriu al măsurilor propuse de Comisia Europeană generează nemulţumire”, au explicat surse europene.

„Planul B nu va fi nici obligatoriu, nici pe bază de voluntariat. Se caută o cale de mijloc şi există scenarii posibile. Discuţiile sunt informale şi nu este nimeni care să conducă acest proces. Există un schimb de idei, pentru a vedea reacţii, nu sunt elaborate documente”, au explicat sursele citate.

Comisia Europeană a abordat în mai un plan care prevede distribuirea a 40.000 de refugiaţi în statele Uniunii Europene.