Prima pagină » Economic » Contul curent al balanţei de plăţi a avut la 4 luni un deficit de 27 milioane euro, de 12 ori mai mic

Contul curent al balanţei de plăţi a avut la 4 luni un deficit de 27 milioane euro, de 12 ori mai mic

Contul curent al balanţei de plăţi şi-a redus deficitul în primele patru luni de 12 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 326 milioane euro la 27 milioane euro, pe fondul majorării excedentului balanţei veniturilor secundare cu 456 milioane de euro şi al balanţei serviciilor cu 74 milioane de euro.
Contul curent al balanţei de plăţi a avut la 4 luni un deficit de 27 milioane euro, de 12 ori mai mic
Raluca Ghinea
15 iun. 2015, 13:00, Economic

Astfel, balanţa serviciilor a avut un excedent de circa 1,93 miliarde euro, în urcare de la 1,85 miliarde euro, în timp ce balanţa bunurilor şi-a adâncit deficitul de la 1,58 miliarde euro la 1,76 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a Roâmniei.

La veniturile secundare, excedentul s-a dublat, de la 398 milioane euro la 854 milioane euro. În schimb, balanţa veniturilor primare a avut un deficit mai mare cu 5%, de 1,04 miliarde euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,16 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au înregistrat 199 milioane euro, iar creditele intragrup 965 milioane euro (net).

Datoria externă pe termen lung a însumat 72,23 miliarde euro la 30 aprilie (78,3% din total datorie externă), în scădere cu 4,6% faţă de sfârşitul anului trecut.

Datoria externă pe termen scurta se situa la 20,06 miliarde euro (21,7% din total datorie externă), în creştere cu 8%.

În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 2 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 45,2% în perioada ianuarie-aprilie, comparativ cu 37,3% anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,5 luni la finele lunii aprilie, faţă de 6,9 luni la 31 decembrie 2014.