În continuarea tradiţiei instaurate în anii precedenţi, Orchestra Naţională Radio participă la Bucharest Music Film Festival, eveniment derulat în Piaţa „George Enescu”, organizat de ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi devenit un reper al scenei culturale locale la început de vară. Festivalul sărbătoreşte anul acesta cea de-a X-a ediţie, între 19 şi 28 iunie, cu concerte live cu orchestre, dirijori şi interpreţi de renume, atât din sfera muzicii clasice, cât şi din alte genuri (ca pop şi swing), dans şi proiecţii cinematografice nocturne (documentare, spectacole de operă şi de balet). Accesul la evenimentele din festival este gratuit.
Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, Orchestra Naţională Radio va dedica seara în special creaţiilor lui Wolfgang Amadeus Mozart. Concertul va debuta cu uvertura operei „Răpirea din serai” şi va continua cu două dintre simfoniile sale: „Simfonia nr. 25 în sol minor” şi „Simfonia nr. 40 în sol minor”. De asemenea, la bis, spectatorii prezenţi în Piaţa „George Enescu” se vor bucura de celebra uvertură la „Nunta lui Figaro”, semnată tot de Mozart.
Adaptat contexului estival, evenimentul Orchestrei Naţionale Radio va prezenta publicului şi „Visul unei nopţi de vară”, partitura lui Felix Mendelssohn Bartholdy, inspirată de piesa de teatru a lui William Shakespeare şi care cuprinde cunoscutul „Marş nupţial”.
Înaintea concertului prezentat în Piaţa „George Enescu”, vineri, de la ora 17.30, la librăria Humanitas Kretzulescu, Editura Casa Radio va lansa noul album semnat de Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Albumul cuprinde o creaţie emblematică pentru repertoriul orchestral ceaikovskian – Simfonia „Manfred” – şi va putea fi achiziţionat la standul Radio România chiar înainte de lansarea oficială. La eveniment vor participa dirijorul Tiberiu Soare, compozitorul Dan Dediu şi muzicologul Oltea Şerban-Pârâu – semnatara prezentării discului.