Kyros Vassaras, în vârstă de 49 de ani, s-a aflat în Comisia de Arbitri a UEFA de la finalul carierei sale de central, 2009, până anul trecut.
„UEFA a continuat să mă susţină, iar cea mai bună dovadă o reprezintă faptul că, până la revenire, poziţia mea nu a fost ocupată de altcineva. În plus, am devenit Senior Instructor al programului CORE (Centre of Refereeing Excellence) de pregătire a arbitrilor din Europa”, a declarat preşedintele CCA. „Mă bucură faptul că revenirea mea în comisie a fost susţinută atât de Federaţia Română de Fotbal, cât şi de federaţia greacă prin propunerea mea de către ambele. Principalul scop al fiecărui membru în parte şi al întregii comisii este dezvoltarea a arbitrajului în Europa şi creşterea nivelului arbitrajelor. Aş remarca faptul că, în ultimii doi ani, arbitrii români au participat la competiţii importante şi turnee finale la nivel mondial. Rezultat al bunei cooperări între Comisia Centrală şi arbitri şi al susţinerii de care au benficiat din partea FRF”, a mai spus Vassaras.
Mandatul lui Kyros Vassaras în Comisia de Arbitri a UEFA este de patru ani, valabil până în 2019. Un nume nou în comisie este cel al portughezului Pedro Proença.
Componenţa Comisiei de Arbitri a UEFA este următoarea: preşedinte – Ángel Villar Llona (Spania), vicepreşedinte – Karen Espelund (Norvegia), şeful arbitrilor – Pierluigi Collina (Italia), adjuncţi – Marc Batta (Franţa), Hugh Dallas (Scoţia), membri – Dagmar Damková (Cehia), David R. Elleray (Anglia), Herbert Fandel (Germania), Bo Karlsson (Suedia), Nikolay Levnikov (Rusia), Pedro Proença (Portugalia), Vladimir Sajn (Slovenia), Jaap Uilenberg (Olanda), Kyros Vassaras (Grecia).