Nigel Farage a spus că partidul său va lansa „o amplă campanie” pentru referendum, pe care primul-ministru David Cameron a promis că îl va organiza până în anul 2017.
El a criticat absenţa unei campanii organizate care să susţină votul negativ, spunând că UKIP va milita alături de eurosceptici, dintre care mulţi sunt membri ai Partidului Conservator, „odată ce aceştia din urmă vor fi dispuşi să acţioneze şi vor fi decişi să se alăture acestei lupte”.
„În absenţa oricui altcuiva, UKIP va prelua comanda în această ţară”, a spus Farage la Londra în cadrul unui discurs.
Farage le-a cerut euroscepticilor să se alăture campaniei, avertizând că nu există „niciun dubiu” asupra faptului că voturile de „da” sunt mai numeroase în sondaje.
Unii membri seniori ai Partidului Conservator au sugerat ca referendumul să aibă loc anul viitor, iar ziarul The Independent a relatat săptămâna trecută că premierul Cameron va confirma acest lucru la conferinţa anulală de partid, în luna octombrie.
Cameron a spus că va derula o campanie pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană dacă va putea negocia termenii de apartenenţă astfel încât să întărească suveranitatea britanică. Farage a spus însă că partidul său, care are un deputat în Camera Comunelor, „nu este interesat” de negocierea lui Cameron, adăugând că „partea care votează cu «nu» trebuie să stabilească ordinea de zi”.