Prima pagină » Social » Avertizare meteo: COD GALBEN de ploi la munte. COD GALBEN de caniculă în restul ţării. Harta zonelor afectate

Avertizare meteo: COD GALBEN de ploi la munte. COD GALBEN de caniculă în restul ţării. Harta zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, un cod galben de ploi valabil în următoarele ore în zona de munte şi în judeţul Cluj, în restul ţării, inclusiv în Bucureşti, fiind valabil codul galben de caniculă şi disconfort termic.
Paula Rusanu
06 aug. 2015, 13:01, Social

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12:45-14:00, sunt aşteptate frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni şi cantităţi de precipitaţii care pot depăşi 25 l/mp înb zona de munte din judeţul Caraş-Severin – mai ales arealul delimitat de localităţile Ciclova Montană-Anina-Văliug-Brebu şi zona Munţilor Ţarcu şi zona de munte din sudul judeţului Hunedoara.

Frecvente descărcări electrice şi  averse de ploaie ce vor depăşi 25 l/mp sunt semnalate pentru judeţul Cluj, zona delimitată de localităţile: Băişoara, Iara, Ciurila, Valea Ierii, Măguri Răcătău.

Joi şi vineri, ANM a anunţat COD GALBEN de caniculă în toată ţara cu excepţia judeţelor Constanţa, Tulcea, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava şi Bistriţa-Năsăud.

Astfel, joi şi vineri, în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea sudică a Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.