Prima pagină » Știri externe » Coreea de Nord pare să-şi extindă capacitatea de a produce uraniu la uzina din Pyongsan – expert

Coreea de Nord pare să-şi extindă capacitatea de a produce uraniu la uzina din Pyongsan – expert

Coreea de Nord pare să-şi extindă capacitatea de a produce uraniu, care ar putea fi folosit la creşterea stocurilor de arme nucleare, avertizează un expert american în domeniul nuclear, relatează Reuters în pagina electronică.
Coreea de Nord pare să-şi extindă capacitatea de a produce uraniu la uzina din Pyongsan - expert

Într-un raport postat pe site-ul de monitorizare a Coreei de Nord 38 North, Jeffrey Lewis afirmă că imagini satelitare recente arată că, în ultimul an, Phenianul a început să-şi renoveze uzina de uraniu de la Pyongsan, un departament din sudul ţării.

„Renovarea sugerează că Phenianul se pregăteşte să-şi crească producţia de uraniu dintr-o mină situată în apropiere”, afirmă Lewis, directorul Programului pentru Neproliferare în Asia de Est de la Monterey Institute of International Studies.

„O posibilitate este ca Phenianul să îmbogăţească uraniu pentru a-şi creşte stocurile de arme nucleare”, apreciază el.

Altă posibilitate este ca uraniul să fie folosit pentru producerea de combustibil destinat unui reactor experimental cu apă uşoară – aflat în construcţie la instalaţaia de cercetare nucleară de la Yongbon – şi altor reacroare care să folosească această tehnologie, adaugă expertul.

Lewis afirmă că, potrivit unor estimări, mina de la Pyongsan ar fi cea mai importantă mină de uraniu din Coreea de Nord, şi că imagini satelitare recente arată că Uzina de îmbogăţire a uraniului a fost renovată semnificativ.

„Începând din 2013 încoace, pe cele mai multe dintre clădiri au apărut acoperişuri noi”, spune el. „Alte clădiri par că se află, în prezent, în plin proces de construire a unor noi acoperişuri”, adaugă el.

„Investiţiile semnificative în renovarea uzinei sugerează că Phenianul se aşteaptă să proceseze cantităţi semnificative de uraniu, fie de la mina din Pyongsan, fie de la alte mine de uraniu”, apreciază expertul.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare, ultimul în februarie 2013, iar în prezent se autointitulează „stat dotat cu arma nucleară”.

Phenianul a anunţat că nu este interesat de un dialog cu Washingtonul ca cel care a condus la un acord cu Teheranul asupra programului nuclear iranian. Capacităţile sale nucleare sunt un mijloc „esenţial de disuasiune” faţă de politica ostilă a Statelor Unite, apreciază regimul stalinist.

Experţi de la Institutul Statele Unite-Coreea al Şcolii pentru Studii Internaţionale Avansate de la Hopkins University, cu sediul la Washington, preconiza în februarie că stocurile nucleare nord-coreene ar putea creşte la 20, 50 sau 100 de bombe în următorii cinci ani, de la o estimare de 10-16 arme la vremea respectivă.

Experţi în domeniul nuclear din China, citaţi de Wall Street Journal (WSJ), avertizau în aprilie că Phenianul ar putea deţine deja 20 de focoase nucleare şi capacităţi să producă suficiente arme pe bază de uraniu îmbogăţit la nivel militar pentru a-şi dubla arsenalul până anul viitor.