Prima pagină » Social » Incendiu de pădure în judeţul Cluj. La intervenţie participă şi un elicopter MAI

Incendiu de pădure în judeţul Cluj. La intervenţie participă şi un elicopter MAI

Un incendiu de pădure a izbucnit, sâmbătă, în zona comunei Măguri Răcătău din judeţul Cluj, fiind afectată o suprafaţă de peste şase hectare, iar pompierii intervin de peste patru ore, fiind folosit şi un elicopter al MAI care se alimentează cu apă din lacul Beliş.
Incendiu de pădure în judeţul Cluj. La intervenţie participă şi un elicopter MAI
Vasile Magradean
15 aug. 2015, 17:36, Social

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că sâmbătă, în jurul orei 12.00, a izbucnit un incendiu la o pădure de pe un versant în zona comunei Măguri Răcătău, fiind afectate peste şase hectare.

„ISU Cluj intervine cu echipaje de pompieri, la acţiunea de stingere a incendiului participând şi echipe ale Ocolului Silvic, dar şi un elicopter al MAI de la Unitatea Specială de Aviaţie din Cluj, care se alimentează cu apă din lacul Beliş. Zona este una de munte, unde se întâlnesc curenţi de aer, şi este mai greu accesibilă. Ultimele informaţii indică faptul că incendiul este în curs de lichidare”, a spus Biriş.

Potrivit acestuia, după stingerea focarului, pompierii vor cerceta care sunt cauzele izbucnirii incendiului.