Prima pagină » Știri externe » SUA au respins patru cereri de asistenţă din partea Poloniei în ancheta privind închisorile CIA

SUA au respins patru cereri de asistenţă din partea Poloniei în ancheta privind închisorile CIA

Un procuror polonez afirmă că Statele Unite au respins patru cereri de asistenţă din partea Poloniei în ancheta sa privind existenţa unei închisori secrete a CIA în ţară, relatează Associated Press în pagina electronică.
SUA au respins patru cereri de asistenţă din partea Poloniei în ancheta privind închisorile CIA

Piotr Kosmaty, un purtător de cuvânt al procurorilor din Cracovia, a declarat marţi pentru Associated Press că, în august, Departamentul american de Justiţie a respins cererile de documente şi informaţii.

De asemenea, Departamentul a refuzat interogarea a trei presupuse victime, care susţin că au fost ţinute şi supuse unor tratamente dure la o închisoare secretă a CIA în Polonia, în perioada 2001-2003. Cele trei persoane sunt în prezent deţinute la centrul de detenţie de la Guantanamo.

Autorităţile americane argumentează că acceptarea acestor cereri ar fi contrară intereselor de securitate naţională.

O altă cerere a fost respinsă în trecut, iar încă una este în curs de dezbatere, a precizat Kosmaty.

Organizaţiile pentru drepturile omului, oficiali europeni şi Comisia de Informaţii din Senatul SUA au acuzat Polonia, alături de România şi Lituania, că au găzduit închisori secrete ale CIA.